Cursurile Alfa+ART – Modelam Prezentul pentru VIITOR
O adevărată provocare care a avut succes și reușita este pe măsura aștepărilor noastre. Acum 3 luni mi-am propus câteva obiective prin cursul de “Dezvoltare personală – Alfa KIDS” implementat la nivel pre-școlar / școlar. Trebuie să mărturisesc că nu mă așteptam ca cei mici să fie așa de receptivi: sunt pasionați de tot ce este nou, interesant, ieșit din comun, diferit, amuzant și chiar solicitant! E impetuous necesar să fie motivați și interesați – restul vine de la sine.
Cadrul, cel care contează extrem de mult prin localizare, culoare, liniște, atmosferă destinsă, a fost în cazul acesta asigurat de Școala Primară Angels Păulești. Le mulțumim, ca de fiecare dată s-au ridicat la nivelul așteptărilor noastre punându-le la dispoziție tot materialul necesar – video proiector, tablă inteligentă etc. De asemenea, colaborarea noastră cu dna director Loredana Nicolae – rapoarte finale, discutarea situației, repartizarea grupelor a fost la superlativ. Doar prin colaborare și cooperare se pot obține rezultatele dorite. Personalul din această instituție este unul de excepție, noi am mai scris și cu altă ocazie despre ce se întâmplă aici.
Copiii, cei pentru care noi lucrăm și cei cărora le transmitem informațiile fără de care drumul în viață nu este la fel de lin, sunt deschiși, veseli, interesați. Am observat că au o mare pasiune pentru activități cu aplicații practice – realizare de portofolii educaționale, planșe educative, prezentări power point, modelare cu plastilină etc.
Copiiph.ro (parte din Alfa Avantaj Education SRL)
ÎN PARTENERIAT CU
Școala Primară ANGELS Păulești
CURS DEZVOLTARE PERSONALĂ
Trainer: Andra-Cristina ILIE
TEMATICĂ
Modul I: BUNE MANIERE ( 5 cursuri)
- 03.03.2014 – Salutul
- 10.03.2014 – La masă
- 17.03.2014 – În vizită
- 24.03.2014 – La teatru, pe stradă, la scoală
- 31.03.2014 – Recapitulare – realizare portofoliu educațional
Modulul II: GESTIONAREA EMOȚIILOR (4 cursuri)
- 14.04.2014 – Ce sunt emoțiile?
- 28.04.2014 – Cum eliminăm frica de…întuneric / greșeală / animale etc
- 05.05.2014 – Cum sunt eu și cum mă fac alții să simt?
- 12.05.2014 – De ce simțim?
Modulul III: IUBESC NATURA PENTRU CĂ ÎMI DĂ VIAȚĂ (3 cursuri)
- 19.05.2014 – Eu nu rup florile, îmi pasă!
- 26.05.2014 – Copac, floare, viață
- 02.06.2014 – Ce este poluarea?
MODEL DE DESFĂȘURARE:
SALUTUL
- Povestea lui Andrei (când și cum trebuie să spunem mulțumesc / te rog);
- Situații reale (cum ne salutăm colegii dacă ne întâlnim pe stradă, cum salutăm persoanele mai mari ca noi) ;
- Fișe situaționale (am vizualizat imagini color cu diverse situații corecte / incorecte – copiii au fost împărțiți în grupe și aveau cartonașe cu față veselă / față tristă și trebuiau să aleagă situațiile corecte sau nu);
- Joc de rol ( salutul în diverse ocazii);
- Povestea unui băiețel obraznic (fișă de lucru – povestea unui copil care greșește – nu spune mulțumesc, nu salută…etc – copiii au identificat greșelile și trebuiau să rezolve corect fiecare situație)
LA MASĂ
- Fișe situaționale (copii care mâncau urât, care vorbeau cu gura plină etc – copiii au corectat imaginile și au spus ce este corect să facem) ;
- Cum așezăm masa – având la dispoziție farfurii, pahare, cuțite, linguri și furculițe de plastic am așezat împreună masa ;
- Joc de îndemânare – am împăturit șervețelul care se pune sub tacâmuri și am învățat cum ne așezam șervețelul de pe farfurie pe piciorușe ;
- Poziția la masă – nu avem voie să punem coatele pe masă, mâna se sprijină cu încheietura lângă farfurie.
CUM ELIMINĂM FRICA DE…ÎNTUNERIC / GREȘEALĂ / ANIMALE ETC
- Exerciții de identificare prin descoperire : Ce sunt emoțiile ?, se mănâncă ?, unde și cum se simt ?,
- Exerciții de vocabular prin deducție – fiecare copil a ales un animăluț și apoi ceilalți au denumit o emoție. Au fost invitați să exprime ce simt având repartizată o emoție pentru animăluțul numit.
- Au identificat o frică pe care o aveau și au învățat cum să o anuleze folosind dragostea pentru cineva / ceva – planșa « Porumbelul salvator »
- Am citit și analizat povești despre frica de eșec – ursulețul Martinică se temea de eșec, a învățat că toți greșim, nu există perfect, dar e important să recunoaștem și să invățăm din greșeli.
MODALITAȚI DE LUCRU :
- Fișe de lectură
- Imagini situaționale
- Prezentări power point
- Desene animate tematice
- Fișe de colorat
- Modelăm cu plastilină
- Discuții libere
- Analiză de poveste
- Planșe educative
- Portofoliu colaj
Imagini din timpul cursurilor:


























































































Cum ne putem inscrie copiii la aceste cursuri?
Buna ziua! Multumim pent ruinteresul acordat! Cursurile se desfasoara in gradinile / scolile partnere. Daca nu aveti copilasul inscris intr-o institutie cu care noi colaboram acum, va invit sa imi trimiteti un mesaj pe adresa contact@copiiph.ro. Va putem trimite un model de contract de colaborare pentru a-l prezenta institutiei unde frecventeaza copilasul dvs. Cu stima,
Echipa copiiph.ro
Buna ziua,
Am doua fetite , de 6 si respectiv 7 ani jumate si ma intereseaza sa le inscriu la scoala de vara. Doresc sa aflu mai mule detalii referitor la program si la taxe.
Va multumesc,